Așa cum v-am anunțat în urmă cu două săptămâni, începând cu acest număr newsletterul nostru va apărea aici, pe Substack, unde am mutat și arhiva aparițiilor anterioare. Motivul acestei schimbări, zvonul că platforma Revue va fi închisă după ce Twitter și-a schimbat proprietarul, a fost confirmat oficial în cursul săptămânii trecute. Să fie, deci, după sufletul lui Elon Musk, acest Grinch al erei digitale.
Fiind ultima apariție din 2022, mArcel s-a gândit să vă ofere o ediție de sărbători, mai puțin sobră decât v-am obișnuit, care speră să vă facă să zâmbiți la sfârșit de an. Nu lipsesc, însă, în totalitate subiectele „serioase”, pe care le puteți găsi în partea a doua a newsletterului.
Pentru că (până și) mArcel intră în vacanță, următorul BiblioFeed va fi scos din cuptor pe 15 ianuarie 2023.
Până atunci, iată câteva dintre cadourile pe care le găsiți în această ediție:
Diverse modalități de a fluiera în bibliotecă
Mr Bean - cu dedicație pentru bibliotecarii de la Colecții Speciale
Bibliotecari stresați
Cititori confuzi
Rețete
Cadouri sub formă de idei (de cadouri)
Spor la cozonaci!
Colinde și alte cântece de sezon
În bibliotecă nu se cântă! (Oare...?)
Păstrarea liniștii e principala regulă și convenție tradițională a unei biblioteci. Cu toate că a fost nuanțată în ultimele decenii datorită dezvoltării componentei de socializare a spațiilor de bibliotecă, ea rămâne una dintre mărcile ei identitare. Să cânți în bibliotecă e ca și cum ai fluiera în biserică. Și totuși…
sala de lectură poate fi transformată ad hoc în scena unui musical pentru doi studenți care se plâng că… nobody sings in the library sau pentru un cititor care-i mărturisește bibliotecarei dragostea pe care i-o poartă
cititorii pot deveni „victimele” unui flash mob, după cum pot confirma cei aflați la Biblioteca Centrală din Manchester în momentul producerii unui asemenea eveniment
bibliotecarii pot demonstra că au și talent muzical: ascultați colinde cântate de corul bibliotecarilor din Universitatea Cambridge…
… în timp ce bibliotecarii de la Universitatea din Bergen cântă, dansează și interpretează roluri într-un scurtmetraj intitulat incitant „Colindul plagiatului” (R.C.)
De văzut
Cititori și bibliotecari speciali
În această ediție de sărbători avem ca invitați speciali niște cititori speciali: Mr Bean, cel mai bun antidot pentru liniștea dintr-o bibliotecă, Jerry Lewis și Monstrul Prăjiturilor, sosit direct de pe Sesame Street.
În filmele concepute pentru micul sau marele ecran întâlnim nu doar cititori, ci și bibliotecari ieșiți din comun, precum cel care lucrează într-o bibliotecă unde cărțile sunt organizate în funcție de niște criterii foarte originale, bibliotecarul care oferă recomandări de lectură, bibliotecara stresată, polițistul de bibliotecă din Seinfeld sau personajul Conan Bibliotecarul din comedia americană UHF. Orice asemănare cu realitatea este, evident, întâmplătoare.
Nu trebuie să uităm că, în cazul bibliotecarilor, stresul profesional apare nu doar în urma relației cu utilizatorii, ci și din cauza nevoii continue de a integra noi tehnologii în activitățile rutiniere, așa cum s-a întâmplat și cu cartea. (R.C.)
De citit
Câteva recomandări de lectură, adunate în decursul timpului de la colegi din biblioteci care au primit aceste solicitări de la cititori (dacă au mințit ei, mințim și noi):
Fram, ursul plural
Azulache (= As you like it/Cum vă place, Shakespeare)
Rame de lemn, cu varianta: Lame de lemn (= La Medeleni, I. Teodoreanu)
Trei mai (= Maitreyi)
Richard Inimă de Lemn
Hanul Anuței
Popa Tanga
Licența materiei (= Inteligența materiei, D.C. Dulcan)
Iarna pe oliță
Venea o moartă pe Siret
Ionuț strivesc corola de minuni a lumii
(R.C.)
De-ale gurii
Rețete de la bibliotecari celebri
Pentru că e (și) sezonul în care mâncarea ia forme, gusturi și consistențe dintre cele mai interesant-ciudate (da, la piftie mă gândesc 🙂), ediția de sărbătoare BiblioFeed nu putea să nu ne feed cu o colecție de rețete de la bibliotecari celebri (sau, mai bine zis, personalități cunoscute care au fost și bibliotecari) numai bune de testat pe prietenii veniți în vizită. Rețetele acoperă o gamă variată de gusturi, de la rețeta de paste a lui Casanova (ingredientul secret: untură ❤️🔥) și până la plăcinta cu carne de porc a lui Lewis Carroll. Desertul ne face să ne gândim la timpul pierdut în bucătărie iar ca să nu picăm în visare putem încerca o cafea a la Grimm. Nu garantăm menținerea relației de prietenie după testarea mâncărurilor - la urma urmei, contează și talentul bucătarului.
Sfat gastronomic: orice mâncare iese mai bună cu o doză sănătoasă de unt sau untură. (M.C.)
Bibliotecara de mâncăruri
Vermont Food Librarian este blogul unei foste bibliotecare școlare care este pasionată de gătit și care împarte cu cititorii săi rețete și recenzii ale unor cărți de bucate. Rețetele sunt simple iar mâncărurile gătite sunt făcute pentru a bucura gustul și îndestula comesenii și nu pentru a câștiga like-uri pe rețelele de socializare. Musai de încercat rețeta de prăjitură de cafea cu afine și piersici.
P.S. aveți idee de un blog similar din țară? (M.C.)
Rețete transpuse în format digital
Caiete de rețete este o inițiativă care își propune să digitizeze caietele prin care generații întregi au păstrat și transmis mai departe rețetele care au hrănit o lume pre-internet. Despre cum un astfel de caiet nu este doar o colecție de scrieri informative aflăm din textul Laurei Jiga Iliescu, cercetător la Institutul de Etnologie al Academiei. Proiectul are, printre altele și o pagină de facebook în care găsiți cele mai recente informații și o rubrică de filme (în principal interviuri cu cei care au scris caietele). (M.C.)
Idei de cadouri
De pus în lista pentru Moșu’
Dacă încă nu ați apucat să trimiteți e-mailul către moș Crăciun, BiblioFeed vine cu sugestii de rafturi și corpuri de bibliotecă. Găsiți aici exemple pentru toate gusturile, de la exemplarele istorice cu decorațiuni elaborate și până la obiecte de artă contemporană iar gama de materiale folosite variază și ea de la clasicul lemn la oțel, rășini poliuretanice, marmură și chiar bronz. Prețurile sunt pe măsură (nu vi le spunem ca să nu vă speriem) așa că ideal ar fi ca moșul să poarte numele de familie Gates, Musk sau Țiriac. (M.C.)
Cadou de Crăciun de la Sir Patrick Stewart
Britanicul a intrat în hora Tik-tok (presupun că e doar ca să verifice ce mai face Riker), ocazie cu care a pornit o serie de clipuri în care citește clasica poveste de sezon A Christmas Carol. Din fericire, seria de videoclipuri există și pe contul de Instagram al profesorului Charles Xavier, așa că și noi, cei care ne amintim echipa de fotbal a României jucând la un campionat mondial, putem să ne bucurăm de cadou. Pe același cont de instagram veți găsi și sonetele lui Shakespeare, citite de actor în perioada de început a pandemiei. (M.C.)
Uriașul bibliotecar…
… din recenta carte a Ioanei Pârvulescu, Invizibilii (Humanitas) este un deschizător de drumuri în lumea lecturii pentru Laura, personajul ei principal. Din cronica semnată de Eugen Istodor aflăm că “Invizibilii”, inițierea Laurei prin lumea literelor este rătăcirea într-o Bibliotecă a lui Borges, pe care Ioana o știe mai bine ca oricine. O rătăcire în Bibliotecă, în Biblioteca cu numeroase întrebări și sensuri ale universului. Ori, Laurei îi dăruiește Ioana un Uriaș, bibliotecar al bibliotecarilor, care-i deschide drumurile și cărțile. O rătăcire cu Uriașul acesta, cu barba lui învârtită în capăt, este în același timp o călătorie în Biblioteca Pasiunii - “Orbire” a lui Elias Canetti, biblioteca pe de o parte ce te face neînțeles de ceilalți, pe de altă parte te face înțelept și răbdător." Un posibil cadou de Crăciun (nu doar) pentru copii. (R.C.)
Chestii mai serioase
O bibliografie despre care aflăm prea puțin…
La editura Ideea Europeană a apărut partea I din tomul VI al unei secțiuni a bibliografiei naționale - Publicațiile periodice românești (ziare, gazete, reviste). Lucrarea acoperă perioada 1936-1944 și poate fi achiziționată sub formă de ebook de pe site-ul editurii. De ce a apărut la Ideea Europeană și nu la Editura Academiei Române, de ce este disponibilă doar în format electronic (și la un preț destul de piperat) și, mai ales, de ce nu găsim informații despre volum pe site-ul Bibliotecii Academiei Române sunt întrebări pe care, poate, nu mai are rost să ni le punem, mai ales dacă am urmărit talentul cu care comunică în general instituția în cauză. (apariție semnalată de Maria Buturugă) (M.C.)
BCU Cluj în ziarul „Lumina”
Scriitorul Tudor Călin Zarojanu semnează o succintă prezentare a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” pentru cititorii ziarului Lumina al Patriarhiei Române, punând accentul pe eforturile de digitizare desfășurate de cea mai activă și mai modernă bibliotecă universitară din țară. (R.C.)
Strategia LIBER 2023-2027
Strategia pentru perioada 2023-2027 a Ligii Bibliotecilor Europene de Cercetare (LIBER), elaborată în consultare cu organizațiile partenere internaționale și discutată cu o gamă largă de biblioteci membre ale asociației cuprinde viziunea sa despre evoluția bibliotecilor din această categorie în următorii cinci ani.
Cele cinci direcții principale de evoluție prevăzute în strategie sunt:
Transformarea bibliotecilor de cercetare în hub-uri implicate și de încredere
Bibliotecile de cercetare ca furnizori de servicii moderne
Bibliotecile de cercetare ca lideri în extinderea științei deschise
Dezvoltarea competențelor angajaților din bibliotecă
Susținerea drepturilor și valorilor definitorii pentru cercetare
(C.P.)
Bibliotecarii și arhiviștii din Ucraina
The Guardian găzduiește un articol despre lupta bibliotecarilor și arhiviștilor din Ucraina pentru a proteja moștenirea culturală a acestei țări, amenințată de un invadator care îi neagă însăși identitatea și dreptul de a exista. Alături de ei, s-au mobilizat bibliotecari de naționalitate ucraineană din Europa sau de peste ocean care au reușit să întrețină interesul față de salvarea valorilor din bibliotecile și arhivele Ucrainei. Așa cum conducătorii statului ucrainean solicită arme țărilor care îl sprijină, bibliotecarii și arhiviștii au nevoie de echipamente care să le permită să digitizeze colecțiile importante. Între timp, sub amenințarea războiului, bibliotecile continuă să-și desfășoare activitatea: în Harkov, un oraș care este bombardat frecvent și unde mulți locuitori s-au refugiat în stațiile de metrou, sau în adăposturile de protecție civilă bibliotecarii aduc cărți oamenilor care au cea mai mare nevoie de ele pentru a evada o vreme dintr-o realitate angoasantă - pentru că, așa cum inspira formulează Oksana Bruy, președintele Asociației Bibliotecarilor Ucraineni, „biblioteca nu este un spațiu, biblioteca este o comunitate”. Bibliotecile ucrainene îndeplinesc acum roluri inedite - funcționează ca adăposturi pentru cei care și-au părăsit locuințele și/sau localitățile de reședință, oferă consiliere psihologică celor traumatizați, furnizează spații pentru terapia prin artă dar își asumă și sarcina de a documenta brutalitatea invadatorilor, colectând, organizând și prezervând mărturii ale războiului; ele răspund de asemenea solicitărilor fără precedent de lecții de limbi străine provenite din partea unei populații care dorește să se desprindă de influența limbii ruse. În ciuda bibliotecilor distruse și a colecțiilor afectate, în 30 septembrie activitățile dedicate Zilei Bibliotecarilor din Ucraina s-au desfășurat sub deviza „Biblioteca este indestructibilă”. (R.C.)
Biblioteca de pe graniță
În lista celor mai uluitoare granițe din lume pe care o propune site-ul BallerCap întâlnim și o bibliotecă: Haskell Free Library & Opera House, prin mijlocul căreia trece granița canadiano-americană. (R.C.)
Inteligența artificială și pericolele utilizării ei în procesul editorial
Evoluțiile din domeniul inteligenței artificiale stârnesc din ce în ce mai multă îngrijorare în lumea științifică, din cauza ușurinței cu care unele dintre aplicațiile ei pot fi folosite pentru a genera în mod automat texte cu un nivel ridicat de coerență, inclusiv articole cu conținut presupus științific care pot trece drept lucrări autentice. Un articol recent de pe blogul London School of Economics pledează pentru o reacție coordonată din partea editurilor în fața acestui fenomen periculos pentru credibilitatea științei, în general. (R.C.)
La mulți ani!
Cu ocazia sărbătorii Crăciunului și a apropierii noului an, mArcel (Mihai Constantinescu, Amalia Livia Munteanu, Robert Coravu, Cristina Pârvu, Nicolaie Constantinescu, Lenuța Ursachi) și colaboratorii vă urează mulți ani fericiți și sănătoși, cu multe împliniri personale și profesionale. Să ne (re)citiți cu bine și în 2023!
BiblioFeed este un newsletter bilunar care vă poate aduce direct pe mail o selecție de știri referitoare la biblioteci și la subiecte conexe.
De ce să vă abonați (gratuit) la BiblioFeed?
Selecția e cuvântul-cheie. În BiblioFeed selectăm și semnalăm știri importante din domeniul nostru de interes, atât din spațiul românesc cât și din cel internațional.
Pe cât posibil, din surse online disponibile gratuit.
La realizarea numărului de față au contribuit:
Mihai Constantinescu (M.C.)
Robert Coravu (R.C.)
Cristina Pârvu (C.P.)
Dacă doriți să contribuiți cu articole, să ne sugerați știri pe care să le includem în newsletter sau să ne aduceți în atenție proiectele pe care le aveți în desfășurare în instituțiile voastre ne puteți contacta la adresa de e-mail bibliofeedmarcel@gmail.com sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/bibliofeednewsletter.