Două subiecte mi-au atras atenția în acest număr al BiblioFeed: 1) confidențialitatea și protecția datelor personale în relația dintre utilizator și furnizorul serviciilor de bibliotecă și 2) digitizare vs. digitalizare. Primul, având ca pretext etern invocatul frig din bibliotecă, trăit intens și în epoca de tristă amintire, când existau ținute speciale pentru interior (pulovere groase și suficient de largi încât să poată acoperi hainele normale și apreschiuri (sic!) și mănuși pentru protecția picioarelor și mâinilor) a atras atenția asupra principiului fundamental al confidențialității lecturii, un principiu existent în coduri internaționale de etică și protecție a datelor personale. Există coduri internaționale (IFLA Code of Ethics sau IFLA International Manifesto for privacy and confidentiality of users) care reglementează aceste aspecte și care au avut corespondent în asociațiile profesionale din România (Codul etic al bibliotecarilor - ANBPR 2010 și Codul deontologic al bibliotecarilor din România - ABR 2011). În condițiile actuale, în care confidențialitatea are semnificații și un conținut oarecum diferite față de acum mai bine de 10 ani, poate că aceste coduri ar trebui revizuite și reformulate.
Foarte important și bine tratat este subiectul al doilea menționat mai sus, digitizare vs. digitalizare. Cele două concepte exprimate prin termeni adesea interschimabili, sunt confundate mai cu seamă datorită utilizării acestora în domenii în care conversia este cuvântul cheie. Explicațiile autorului privind semnificațiile termenilor și domeniile în care se utilizează sunt distincte: bibliotecile, finanțele și telecomunicațiile. Propunerea unui eveniment dedicat diseminării acestor sensuri, la care să se adauge și respectul copyright-ului, ca subiect tabu este binevenită.
Întâmplător am aflat despre proiectul Arcanum de la fiul meu.
Am profitat de perioada de testare - acces gratuit, în ultimele luni ale anului trecut. Fiind utilizator ar arhivelor digitale, mai cu sârguință, încă de prin 2016, via Biblioteca Digitală a Bucureștilor, am apreciat maxim Arcanum. Ba chiar m-am mirat că am găsit periodice din România, inclusiv o întreagă colecție a Monitoarelor Oficiale din România de demult și din trecutul apropiat.
Ulterior, prin ianuarie 2024, am fost în contact cu cineva de la BCU Iași, de-abia atunci am aflat că de fapt resursele sunt din România (eu credeam că periodicele sunt din colecțiile ungare!).
M-am bucurat. Căutarea pe cuvinte cheie este fabuloasă, dacă ne referim la rezultate.
Dar Arcanum este un produs/srviciu comercial, cu niște costuri de acces, cred că vreo 60 de lei lunar.
Ca "ecosistem", cam bănuiesc trade-off-ul: biblioteci publice din România oferă resurse din colecțiile lor (probabil primesc li se acoperă costurile, forță de muncă, tehnologie?, scanare), probabil că o parte din beneficiu este accesul la sală, gratuit pentru utilizatori (dar câți fac asta, pe ce calculatoare, unde? de exemplu BNR nu face parte din proiectul Arcanum, dacă nu mă înșel).
Una din probleme este că Arcanum este marketat cu business, atât prin felul cum este organizată interfața, dar și prin newsletter. Aproape nimic nu spune, nu indică, că ar fi altceva decât un proiect comercial.
Ca proiectare este destul de șmecher - să folosești resurse de colecție fără să plătești royalties? Consider că aveți dreptate în ce privește chestiunea drepturilor de autor.
Concluzia? Aceeași, nu ne vindem țara, o dăm cadou. Sau dacă o vindem, o vindem ieftin.
Salutare, un punct de vedere apropos de relația utilizator-cititor cu biblioteca publică. De la recenta explozie a discuției Șercan-Cioroianu, mi-am pus mai multe întrebări.
Oare care este contractul scris/nescris între o bibliotecă publică și cititor, în baza abonamentului de utilizator, care sunt drepturile și obligațiile? Ce consult la sala de lectură (titlurile) nu este ceva confidențial, și poate doar în baza unui mandat al Parchetului, în cauze grave ar putea fi dezvăluit? Ce se întâmplă?
Pe de altă parte cum de s-a gândit dl. Cioroianu să se folosească de informațiile legate de activitatea unei persoane, la sala de lectură Mihail Eminescu? Studierea lucrărilor de doctorat este supusă unui regim de aprobare, de consultare doar în format digital.
Mi-am pus chiar problema ca la următoarea vizită la BNR să fiu un pic arogant și să întreb personalul de serviciu, dacă îmi garantează că dl. Adrian Cioroianu nu va afla ce am cerut la sala de lectură? Exagerez, dar pare totuși un abuz ca astfel de informații să circule în spațiul public indiferent despre cine ste vorba - management bibliotecă, personal de specialitate.
O altă întrebare ar fi, nu se predă la Biblioteconomie despre confidențailitate? O alta ar fi, iată la ce situație se ajunge dacă un conducător de bibliotecă, națională, este numit "bibliotecar-șef", pe criterii politice nu profesionale.
Și mai mult, fără a se lua apărarea vreunui cititor, în acest caz a Emiliei Șercan, Asociația Bibliotecarilor nu are nimic de spus, public? De ce atâta tăcere, lipsă de preocupare? Nu suferă prestigiul profesional?
În cele din urmă, ce fel de societate am devenit, în ce privește doctoratele, de ce sunt secretizate? Nu este doctoratul o activitate organizată de cercetare științifică, într-un domeniu anume, care producd mai multă cunoaștere utilă, necesară societății? Nu avem și prezentări publice ale doctoratelor? Suntem în plină digitalizare, nu are trebui ca oricine, să poată consulta - dacă am avea un cadru solid al protecției dreptului de autor în România - lucrările de doctorat, ca să construim o societate a cunoașterii? Un fel de build-up, strat cu strat, care să permită României să progreseze?
Și nu în cele din urmă, de votăm partide și susținem un sistem politic care ține în viață artificial partide care s-au cartelizat, care au pool-ul lor de intelectuali ce caută sinecuri?
în ultimii ani am devenit, din interes profesional, un utilizator frecvent al bibliotecilor din București. Am avut nevoie să frecventez Biblioteca Academiei, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Municipală, arhivele naționale (municipiul București, județul Tulcea). De curând am începuts să folosesc resursele Mediateca, filiala Bibliotecii Municipale a Bucureștiului. Resursele online utile mi-au fost cele digitale de la Biblioteca Babeș-Bolyai, Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Cu anii în urmă am fost implicat într-un proiect de comunicare pentru Biblionet. În primii ani ai Centrului pentru Jurnalism Independent, am administrat colecția de cărți despre jurnalism, media donată de Freedom Forum. La acea vreme, 1995-în continuare, rivaliza doar cu biblioteca de specialitate a FJSC. Dar nu am ajuns bibliotecar. Las copilăria, în urma. Una peste alta, un împătimit al resurselor publice.
Poate mai găsim ceva speranță prin alegerile din acest an.
Bună dimineața!
Două subiecte mi-au atras atenția în acest număr al BiblioFeed: 1) confidențialitatea și protecția datelor personale în relația dintre utilizator și furnizorul serviciilor de bibliotecă și 2) digitizare vs. digitalizare. Primul, având ca pretext etern invocatul frig din bibliotecă, trăit intens și în epoca de tristă amintire, când existau ținute speciale pentru interior (pulovere groase și suficient de largi încât să poată acoperi hainele normale și apreschiuri (sic!) și mănuși pentru protecția picioarelor și mâinilor) a atras atenția asupra principiului fundamental al confidențialității lecturii, un principiu existent în coduri internaționale de etică și protecție a datelor personale. Există coduri internaționale (IFLA Code of Ethics sau IFLA International Manifesto for privacy and confidentiality of users) care reglementează aceste aspecte și care au avut corespondent în asociațiile profesionale din România (Codul etic al bibliotecarilor - ANBPR 2010 și Codul deontologic al bibliotecarilor din România - ABR 2011). În condițiile actuale, în care confidențialitatea are semnificații și un conținut oarecum diferite față de acum mai bine de 10 ani, poate că aceste coduri ar trebui revizuite și reformulate.
Foarte important și bine tratat este subiectul al doilea menționat mai sus, digitizare vs. digitalizare. Cele două concepte exprimate prin termeni adesea interschimabili, sunt confundate mai cu seamă datorită utilizării acestora în domenii în care conversia este cuvântul cheie. Explicațiile autorului privind semnificațiile termenilor și domeniile în care se utilizează sunt distincte: bibliotecile, finanțele și telecomunicațiile. Propunerea unui eveniment dedicat diseminării acestor sensuri, la care să se adauge și respectul copyright-ului, ca subiect tabu este binevenită.
Întâmplător am aflat despre proiectul Arcanum de la fiul meu.
Am profitat de perioada de testare - acces gratuit, în ultimele luni ale anului trecut. Fiind utilizator ar arhivelor digitale, mai cu sârguință, încă de prin 2016, via Biblioteca Digitală a Bucureștilor, am apreciat maxim Arcanum. Ba chiar m-am mirat că am găsit periodice din România, inclusiv o întreagă colecție a Monitoarelor Oficiale din România de demult și din trecutul apropiat.
Ulterior, prin ianuarie 2024, am fost în contact cu cineva de la BCU Iași, de-abia atunci am aflat că de fapt resursele sunt din România (eu credeam că periodicele sunt din colecțiile ungare!).
M-am bucurat. Căutarea pe cuvinte cheie este fabuloasă, dacă ne referim la rezultate.
Dar Arcanum este un produs/srviciu comercial, cu niște costuri de acces, cred că vreo 60 de lei lunar.
Ca "ecosistem", cam bănuiesc trade-off-ul: biblioteci publice din România oferă resurse din colecțiile lor (probabil primesc li se acoperă costurile, forță de muncă, tehnologie?, scanare), probabil că o parte din beneficiu este accesul la sală, gratuit pentru utilizatori (dar câți fac asta, pe ce calculatoare, unde? de exemplu BNR nu face parte din proiectul Arcanum, dacă nu mă înșel).
Una din probleme este că Arcanum este marketat cu business, atât prin felul cum este organizată interfața, dar și prin newsletter. Aproape nimic nu spune, nu indică, că ar fi altceva decât un proiect comercial.
Ca proiectare este destul de șmecher - să folosești resurse de colecție fără să plătești royalties? Consider că aveți dreptate în ce privește chestiunea drepturilor de autor.
Concluzia? Aceeași, nu ne vindem țara, o dăm cadou. Sau dacă o vindem, o vindem ieftin.
Salutare, un punct de vedere apropos de relația utilizator-cititor cu biblioteca publică. De la recenta explozie a discuției Șercan-Cioroianu, mi-am pus mai multe întrebări.
Oare care este contractul scris/nescris între o bibliotecă publică și cititor, în baza abonamentului de utilizator, care sunt drepturile și obligațiile? Ce consult la sala de lectură (titlurile) nu este ceva confidențial, și poate doar în baza unui mandat al Parchetului, în cauze grave ar putea fi dezvăluit? Ce se întâmplă?
Pe de altă parte cum de s-a gândit dl. Cioroianu să se folosească de informațiile legate de activitatea unei persoane, la sala de lectură Mihail Eminescu? Studierea lucrărilor de doctorat este supusă unui regim de aprobare, de consultare doar în format digital.
Mi-am pus chiar problema ca la următoarea vizită la BNR să fiu un pic arogant și să întreb personalul de serviciu, dacă îmi garantează că dl. Adrian Cioroianu nu va afla ce am cerut la sala de lectură? Exagerez, dar pare totuși un abuz ca astfel de informații să circule în spațiul public indiferent despre cine ste vorba - management bibliotecă, personal de specialitate.
O altă întrebare ar fi, nu se predă la Biblioteconomie despre confidențailitate? O alta ar fi, iată la ce situație se ajunge dacă un conducător de bibliotecă, națională, este numit "bibliotecar-șef", pe criterii politice nu profesionale.
Și mai mult, fără a se lua apărarea vreunui cititor, în acest caz a Emiliei Șercan, Asociația Bibliotecarilor nu are nimic de spus, public? De ce atâta tăcere, lipsă de preocupare? Nu suferă prestigiul profesional?
În cele din urmă, ce fel de societate am devenit, în ce privește doctoratele, de ce sunt secretizate? Nu este doctoratul o activitate organizată de cercetare științifică, într-un domeniu anume, care producd mai multă cunoaștere utilă, necesară societății? Nu avem și prezentări publice ale doctoratelor? Suntem în plină digitalizare, nu are trebui ca oricine, să poată consulta - dacă am avea un cadru solid al protecției dreptului de autor în România - lucrările de doctorat, ca să construim o societate a cunoașterii? Un fel de build-up, strat cu strat, care să permită României să progreseze?
Și nu în cele din urmă, de votăm partide și susținem un sistem politic care ține în viață artificial partide care s-au cartelizat, care au pool-ul lor de intelectuali ce caută sinecuri?
în ultimii ani am devenit, din interes profesional, un utilizator frecvent al bibliotecilor din București. Am avut nevoie să frecventez Biblioteca Academiei, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Municipală, arhivele naționale (municipiul București, județul Tulcea). De curând am începuts să folosesc resursele Mediateca, filiala Bibliotecii Municipale a Bucureștiului. Resursele online utile mi-au fost cele digitale de la Biblioteca Babeș-Bolyai, Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Cu anii în urmă am fost implicat într-un proiect de comunicare pentru Biblionet. În primii ani ai Centrului pentru Jurnalism Independent, am administrat colecția de cărți despre jurnalism, media donată de Freedom Forum. La acea vreme, 1995-în continuare, rivaliza doar cu biblioteca de specialitate a FJSC. Dar nu am ajuns bibliotecar. Las copilăria, în urma. Una peste alta, un împătimit al resurselor publice.
Poate mai găsim ceva speranță prin alegerile din acest an.